A început Bookfest: peste 500 de evenimente, spații pentru copii, lansări de carte și dezbateri. Invitat de onoare: Japonia

A început Bookfest: peste 500 de evenimente, spații pentru copii, lansări de carte și dezbateri. Invitat de onoare: Japonia

0

Salonul Internaţional de Carte Bookfest a început astăzi la Romexpo, unde sunt prezenți peste 200 de participanţi cu standuri proprii și unde vor fi organizate peste 500 de evenimente, spații pentru copii, lansări de carte și dezbateri. Invitatul de onoare al acestei ediții este Japonia.

Ediția din acest an a Bookfest se desfășoară în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

Potrivit organizatorilor, cei care vor ajunge la Bookfest vor putea achiziționa zeci de mii de titluri cu reduceri spectaculoase față de prețul de copertă, vor participa la lansări de carte în prezența autorilor, la evenimente pentru copii, dezbateri și mese rotunde dedicate problemelor actuale ale breslei, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.

Accesul publicului va fi liber la toate evenimentele din cadrul Bookfest, iar orele de vizitare sunt 10.00-20.00, pentru zilele de miercuri, joi și duminică (1, 2 și 5 iunie), respectiv 10.00-21.00, pentru zilele de vineri și sâmbătă (3 și 4 iunie).

Invitatul de onoare al Bookfest 2022 este Japonia, care le propune iubitorilor de carte un program complex: de la lansări și dezbateri pornind de la romane clasice ale literaturii japoneze până la evenimente care au în vedere sfera popular culture și evenimente culturale conexe.

Lidia Bodea, vicepreședinta Asociației Editorilor din România, a anunțat lansarea unei serii de „Dezbateri Bookfest”, axate pe câteva confruntări din cadrul societății românești actuale:

„Ce ne facem cu România ne-educată?” (miercuri, 1 iunie, ora 14, scena AGORA), cu participarea unor nume cunoscute ca: Doru Căstăian, Emilia Șercan și Valeriu Nicolaie și moderată de Lidia Bodea;

„De la Diavolul în istorie la Sfânta Rusie” (vineri, 3 iunie, ora 17, scena ARCA), moderată de Gabriel Liiceanu, și care îi va avea ca invitați pe Hari Bucur Marcu, Ioan Stanomir, Sorin Ioniță și dr. Gabriel Diaconu.

„S.O.S. Sănătatea copiilor: ghid pentru părinți” (sâmbătă, 4 iunie, de la ora 14, la scena ARCA), tema va fi dezbătură de psihologul Mircea Dragu, dr. pediatru Mihai Gafencu, președinte Salvați Copiii România, și dr. psihiatru Eugen Hriscu, moderați de Lidia Bodea.

Programul complet și actualizat al evenimentelor poate fi consultat pagina Bookfest, AICI.

În acelaşi timp și în același loc cu Salonul Internaţional de Carte Bookfest, la Romexpo, se desfășoară și Bookfest Junior. Programul evenimentelor de la Bookfest Junior 2022 poate fi consultat AICI.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Japoniei din București. Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.  

Foto: Facebook/ Bookfest – Salonul Internațional de Carte

Articolele și informațiile publicate de Travelero.ro sunt destinate informării. Articolele și informațiile pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice preluare fără acord și fără citatea sursei va fi tratată ca încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și se va acționa în consecință.

Niciun articol afișat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.