Acasă Blog

De Ziua Europei, începe Festivalul Filmului European la Timișoara. Patru zile, șapte povești

0

De Ziua Europei, începe Festivalul Filmului European la Timișoara, marți, 9 mai, iar timp de patru zile vor putea fi vizionate șapte filme, proiectate la Cinema Victoria.

Esențial: Prima proiecție are loc marți seara, de la ora 19.00, cu filmul „Cu tot cu oase” (Bones and all), al regizorului italian Luca Guadagnino.

Declarație: „Nu lipsesc din programul nostru din acest an filme care se privesc cu zâmbetul pe buze și cu inima ușoară, road movie-ul Omul cu răspunsurile / The Man With the Answers fiind exemplul cel mai bun. Iar dacă revedeți periodic filmele lui Rohmer atunci când vi se face dor de lumea foarte aparte din creația lui, trebuie să veniți să vedeți Tenéis que venir a verla. Festivalul Filmului European ne invită să descoperim Europa și lumea, pentru a ajunge înapoi la noi înșine”, Cătălin Olaru, director artistic al Festivalului.

Util: Programul pentru cele patru zile ale Festivalului Filmului European

Marţi, 9 mai 2023 – Gala de deschidere, ora 19:00  

Cu tot cu oase / Bones and All – r: Luca Guadagnino / Italia, S.U.A. / 2022 / 130’ – o odisee a doi tineri (Timothée Chalamet și Taylor Russell) care încearcă să-și găsească propriul loc într-o lume plină de pericole.

Miercuri, 10 mai 2023

Ora 18:30

Omul cu răspunsurile / The Man With the Answers / O Anthropos me tis Apantiseis – r: Stelios Kammitsis / Cipru, Grecia, Italia / 2021 / 80’ – un feel-good movie în care doi bărbați foarte diferiți conduc de la Bari spre Bavaria.

Ora 20:30

Golul meu și cu mine / My Emptiness and I / Mi vacío y yo – r: Adrián Silvestre / Spania / 2022 / 98’ (+18) – o femeie trans din Barcelona navighează apele tulburi ale propriei identități într-o lume intolerantă.

Joi, 11 mai 2023

Ora 18:30

Trebuie să veniți s-o vedeți / You Have to Come and See It / Tenéis que venir a verla – r: Jonás Trueba / Spania / 2023 / 64’ – comedia spaniolului Jonás Trueba.

Ora 20:00

Dragă Thomas* / Dear Thomas / Lieber Thomas – r: Andreas Kleinert / Germania / 2021 / 156’ – o biografie a lui Thomas Brasch, rebelul poet, scriitor, traducător și regizor est-german.

Vineri, 12 mai 2023

Ora 18:00

Nepotul / The Grandson / Az unoka – r: Kristóf Deák / Ungaria / 2022 / 115’ – viața unui tânăr este dată peste cap după ce bunicul său cade victima unei escrocherii elaborate.

Ora 20:30

Samsara – r: Lois Patiño / Spania / 2023 / 113’ – o călătorie extraordinară și multisenzorială spre moarte și reîncarcare, într-un templu din Laos.

 

Credit foto: Festivalul Filmului European / Facebook

Spotlight Festival revine în București cu tema Geometry of the City, între 21-23 aprilie

0
Credit foto: Spotlight Festival

Spotlight Festival revine în București cu tema Geometry of the City, între 21-23 aprilie, cu o experienţă multimedia imersivă creată de artişti din Olanda, Franţa, Austria, Ungaria şi România.

Esențial: Timp de trei zile, clădiri celebre, monumente istorice de pe Calea Victoriei, dar și locaţii în premieră pe Calea Victoriei şi la ARCUB – Hanul Gabroveni, își vor schimba înfăţişarea prin sesiuni de video mapping, proiecţii de light art şi instalaţii multimedia, prezentate în premieră.

Este cea de-a şaptea ediţie Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii.

Util: Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.00 și se încheie la ora 23.00. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în cele trei zile ale Festivalului traficul rutier va fi restricționat  pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Bulevardul Dacia şi Bulevardul Regina Elisabeta, între orele 19.00-23.00, fără a fi afectate cele două intersecţii.

Ediţia Spotlight din acest an se numeşte Geometry of the City şi îşi propune să transforme geometria oraşului prin trei zile de spectacole de lumină, culoare şi sunet, inclusiv statuile oraşului vor fi animate prin proiecţii de light art. Statuia ecvestră a lui Carol I, Ansamblul monumental Iuliu Maniu din Piaţa Revoluţiei și Statuia lui Corneliu Coposu prind viaţă într-un spectacol de lumină şi culoare creat de Les Ateliers Nomad în cadrul programului „Statui vii”, o campanie iniţiată de MONUMENT for, ce îşi propune să valorizeze monumente emblematice ale oraşului printr-o serie de reactivări artistice.

Noutăți: Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest este inclus în circuitul festivalului cu o proiecţie luminoasă de foarte mari dimensiuni, sub semnătura artistului Roman Tolici. Va fi și o instalaţie în Centrul istoric, pe faţada Hanului Gabroveni, sediul Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB.

Potrivit organizatorilor, un alt element de noutate este muzica corală inclusă în programul Spotlight ca element de inspiraţie pentru un spectacol de videomapping. Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existenţă pentru Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu o sesiune de videomapping pe faţada Teatrului Odeon, realizată de Mindscape Studio.

Vezi aici programul integral al Spotlight Festival.

În 2022, cea de-a şasea ediţie a Spotlight, intitulată „Made in RO”, a fost organizată în perioada 14 şi 16 octombrie, principalele destinații fiind Calea Victoriei şi Arcul de Triumf.

Din anul 2023, Spotlight Festival este membru al celei mai ample reţele internaţionale de festivaluri ale luminii – The International Light Festivals Organisation, conectând astfel Bucureştiul cu cele mai mari oraşe ale lumii care găzduiesc evenimente spectaculoase de new media în spaţiul public.

Spotlight Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

Credit foto: Spotlight Festival

Cod portocaliu de ninsori viscolite în 7 județe din nordul țării, valabil pe tot parcursul zilei

0

Cod portocaliu de ninsori viscolite în 7 județe din nordul țării, valabil pe tot parcursul zilei, potrivit ultimei avertizări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Esențial:  Zonele afectate de ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă sunt județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud, Mureș.

Avertizarea de cod portocaliu este valabilă pe tot parcursul zilei de joi, 6 aprilie.

Util: În județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud și Mureș va continua să ningă viscolit, vizibilitatea va fi redusă și se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h. Local se vor acumula peste 20 l/mp, precizează ANM.

De asemenea, a fost anunțat cod galben de ninsori, cu intensificări ale vântului și polei în aproape jumătate de țară, până vineri, 7 aprilie, ora 12.00.

În intervalul menţionat, în nordul și centrul Moldovei, în Maramureș, Transilvania și în nordul Crișanei, precum și în zona de munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de joi (06 aprilie), cu viteze de 40…60 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Pe arii restrânse se vor acumula 10…15 l/mp.

În nord-estul Moldovei și izolat în rest se va depune polei.

Intensificări ale vântului se vor semnala temporar și în sudul Olteniei.

 

Credit foto: Pixabay

Zăpadă și viscol puternic în Suceava, aeroportul este închis până la ora 13.00. Wizz Air a anulat cursele spre Dortmund și Paris Beauvais

0

Aeroportul din Suceava este închis până la ora 13.00, Wizz Air a anulat cursele spre Dortmund și Paris Beauvais de joi dimineața, din cauza zăpezii și a viscolului puternic.

Esențial: Având în vedere condițiile meteo extreme, prognozate cu creștere în intensitate, viscol puternic, intensitate ridicată a vântului, vizibilitate redusă, transport puternic de zăpadă la sol, zăpadă spulberată, cantitate mare de precipitații, din motive de siguranță operațională s-a decis închiderea Aeroportului până la ora 13:00, au anunțat reprezentanții Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava.

Pista de aterizare – decolare este curățată, dar din cauza rafalelor de viscol puternic și a vizibilității spre zero, programul de zbor este afectat și nu se pot desfășura operațiunile aeriene conform orarului.

Util: Pasagerii sunt îndrumați să păstreze legătura cu operatorul aerian.

În funcție de evoluția condițiilor meteo, reprezentanții aeroportului Ștefan cel Mare Suceava vor decide programul de zbor după ora 13.00.

Aeroportul Suceava a mai fost închis, timp de câteva zile, în prima parte a lunii ianuarie, iar zborurile au fost anulate sau direcționate către alte județe din cauza ceții.

 

Credit foto: Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava / Facebook

Orhan Pamuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara

0

Orhan Pamuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, într-o ceremonie organizată marți, 4 aprilie.

Esențial: Orhan Pamuk este primul scriitor turc care a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pe 12 octombrie 2006. Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără „Mă numesc Roşu”, „Istanbul”, „Femeia cu părul roșu”, „Muzeul inocenţei”. Prima carte publicată de Orhan Pamuk după decernarea Premiului Nobel este romanul „O ciudăţenie a minţii mele”, o epopee modernă, cu o acțiune desfăşurată pe parcursul a mai bine de patru decenii (1969-2012), tradus în 2021 de Polirom.

Luni seara, 3 aprilie. scriitorul Orhan Pamuk a participat la o dezbatere despre literatura spaţiului de frontieră situat între Orient şi Occident, moderată de scriitorul Radu Paraschivescu.

Orhan Pamuk este unul dintre cei mai renumiţi scriitori turci contemporani, cărțile sale fiind traduse în peste 40 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări.

Credit foto: La UVT, Cultura este Capitală / Facebook

Satele turistice care aspiră la titlul „Best Tourism Villages” se pot înscrie până la 1 iunie

0

Satele turistice care aspiră la titlul „Best Tourism Villages” se pot înscrie până la 1 iunie, potrivit unui anunț al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), care marchează startul selecției naționale.

Esențial: MAT va alege 8 sate care vor fi propuse Organizației Mondiale a Turismului (OMT) în competiția internațională pentru titlul de cel mai bun sat turistic. În 2022, satul Rășinari, Mărginimea Sibiului, a primit titlul „Best Tourism Villages”.

Condiții: Pentru a fi eligibil, satul trebuie să aibă o densitate scăzută a populației și cel mult 15.000 de locuitori, conform ultimului recensământ, să fie localizat într-un peisaj cu o prezență importantă a activităților tradiționale și să împărtășească valorile, precum și stilul de viață al comunității, precizează Ministerul.

Criteriile de selecție sunt: resursele culturale și naturale, promovarea și conservarea resurselor culturale, durabilitate economică, socială și de mediu, dezvoltarea turismului și integrarea lanțului valoric, guvernanța și prioritizarea turismului, infrastructură și conectivitate, sănătate, siguranță și securitate, materiale de prezentare (video, imagini).

Util: Pentru participarea la concurs trebuie completat, în limba engleză, formularul Application Form care include Candidacy Document și General Presentation Template. Acestea pot fi descărcate de AICI .

Candidaturile se vor trimite către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, via e-mail, la adresa iulia.dangulea@mturism.ro, până la data de 01 iunie 2023.

Regulamentul integral de desfășurare a concursului poate fi consultat AICI.

Ce urmează: Satele selectate pot fi desemnate „Best Tourism Villages” sau pot fi incluse in Programul Upgrade, urmând să beneficieze de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate identificate ca fiind mai puțin dezvoltate în urma evaluării.

Satele recunoscute ca „Best Tourism Villages”, precum și cele selectate pentru a participa în Programul Upgrade, vor deveni membre ale unei rețele care facilitează schimbul de informații, experiențe și de bune practici.

 

Credit foto: Travelero.ro

În Amsterdam începe campania „Stay Away” împotriva turiștilor care vin doar ca să se „dezlănțuie”

0
mde

În Amsterdam începe campania „Stay Away” împotriva turiștilor care vin doar ca să se „dezlănțuie”, potrivit unui comunicat de presă al municipalității, care vorbește despre „ riscurile şi consecinţele unui comportament antisocial şi ale unui consum excesiv de droguri şi de alcool”.

Esențial: Campania anunțată de municipalitatea Amsterdamului își propune să îi descurajeze pe turiștii care vor doar să petreacă, căutând „petrecere de burlaci în Amsterdam”, „hotel ieftin” sau „tururi ale barurilor”. De altfel, la căutarea acestor termeni online, vor primi mesaje de atenţionare.

Campania este lansată în această săptămână și va viza inițial bărbații britanici cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. În cursul anului, vor fi adăugați și turiștii din alte țări ale UE, dar și din Olanda.

Declarație: „Turiștii rămân bineveniți, dar nu și atunci când se comportă greșit și provoacă neplăceri. Atunci noi, ca oraș, spunem: mai bine nu (veniți, n.r), stați departe”, consilierul Sofyan Mbarki, Economic Affairs și Action Inner City, care a precizat că mai degrabă autoritățile optează pentru limitarea numărului de turiști în loc de „creștere iresponsabilă”.

Amsterdam a lansat și câteva clipuri video în cadrul acestei campanii, cu tineri în pericol din cauza drogurilor și a alcoolului.

În ceea ce privește riscurile şi consecinţele unui „comportament antisocial” şi ale unui consum excesiv de droguri şi de alcool, municipalitatea amintește de amenzi, arestarea de către poliţie, întocmirea de cazier judiciar, dar și „spitalizarea şi prejudiciile pentru sănătate”.

Ce urmează: Tot în această primăvară va începe și campania „How to Amsterdam”, care se concentrează pe turiștii care se află deja în oraș. De exemplu, municipaliatea îi va informa, prin intermediul rețelelor de socializare și cu semne de avertizare pe stradă, cu privire la interzicerea urinării în public, a bețiilor, a petrecerilor zgomotoase și a cumpărării de droguri de la dealerii stradali.  

Context: În decembrie 2022, consiliul local din Amsterdam a adoptat un document strategic privind politica de turism și un pachet de măsuri pentru combaterea turismului excesiv și a neplăcerilor. Unele dintre acestea vor intra în vigoare în această primăvară, după discuții în consiliul local, cum ar fi ore de închidere mai stricte, interzicerea fumatului și vânzări limitate de alcool în anumite zone. Consiliul local discută și cu furnizorii de petreceri pentru burlaci din centrul orașului.

Credit foto: Travelero.ro

Mai mulți actori se implică într-un think tank care susține educația prin cultură în zone defavorizate. Marius Manole, Rodica Mandache, Emilia Popescu, printre susținători

0

Mai mulți actori se implică într-un think tank cultural care susține educația prin cultură în zonele defavorizate și au participat la lansarea Asociației CultiVezi. Marius Manole, Rodica Mandache, Emilia Popescu și Medeea Marinescu sunt printre primii susținători ai Asociației.

Esențial: Asociația CultiVezi are un manifest în 10 puncte, conturat în jurul ideii de promovare a culturii în sate și orașe mici, și propune finanțare publică a unei rețele de cinematografe și de săli de teatru (în special în zone defavorizate), facilități reale pentru casele de producție culturală care promovează regiuni din țară și care contribuie la economia locală, la turism și la dezvoltarea regiunilor sau conectarea rețelelor culturale din România cu sectoarele european și internațional.

Manifestul CultiVezi poate fi consultat aici.

Deviza Asociației CultiVezi este „Ducem cultura unde nu a mai fost”.

„În orașul dumneavoastră există un teatru sau un cinema? De câte ori într-un an credeți că interacționează copiii cu un act cultural? Răspunsurile la aceste întrebări sunt îngrijorător de triste în România.  Știm însă că accesul larg la cultură poate contribui la reducerea fenomenelor de excluziune și de radicalizare în rândul tinerilor și, de ce nu, poate oferi oportunități de emancipare pentru aceștia”, au transmis inițiatorii.

Membri fondatori și susținători ai CultiVezi sunt Marius Manole, Rodica Mandache, Marina Constantinescu, Lia Bugnar, Amalia Enache, Raluca Aprodu, Emilia Popescu, Serghei Chiviriga, Mirela Oprisor, Adina Buzatu, Dragos Bucurenci, Medeea Marinescu, Andrei Irimia, Ştefan Iancu, Corina Sîrghi, Ciprian Nicula, Sabina Nistor, Bogdan Ciubotaru, Andrei Trifan.

Credit foto: captură video eveniment de lansare

Compania AirConnect a lansat zborurile regulate pe patru rute interne din București și către Budapesta, din capitală și Cluj Napoca

0

Compania AirConnect a lansat zborurile regulate pe patru rute interne din București și către Budapesta din capitală și Cluj Napoca, începând de luni, 27 martie.

Esențial: Rutele operate de AirConnect din 27 martie sunt:

  • București – Sibiu, 5 frecvențe săptămânale
  • București – Suceava, 5 frecvențe săptămânale
  • București – Baia Mare, 2 frecvențe săptămânale
  • București – Târgu Mureș, 4 frecvențe săptămânale
  • București – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale
  • Cluj Napoca – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale

Compania anunță că, din luna iunie, vor fi operate noi rute, estivale, în țară și în străinătate. Zborurile estivale vor fi ȋntre București și Dubrovnik și ȋntre Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara.

Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri. Potrivit companiei, acestea sunt cele mai eficiente aeronave regionale, din punct de vedere al consumului de combustibil – cu 40% mai puține emisii de CO2 per călătorie.

Util: Zborurile sunt disponibile online pe site-ul companiei www.air-connect.com, prin intermediul aplicației mobile, dar și prin intermediul agențiilor partenere, al sistemului global de distribuție Amadeus și al principalelor platforme online din țară și din străinătate. Compania are și un programde fidelitate  – KONnectibles.

Prețul unui bilet pe rute interne începe de la 33,07 de euro, iar către Budapesta, de la 50,70 euro, pe sens.

Credit foto: Compania AirConnect

Două premiere la Teatrul Mic în luna aprilie: „Când ploaia se va opri” şi „Copilul meu”  

0

Două premiere la Teatrul Mic în luna aprilie: „Când ploaia se va opri” de Andrew Bovell şi „Copilul meu” de Mike Bartlett, biletele putând fi deja achiziționate.

Esențial: Premiera oficială a spectacolului „Când ploaia se va opri” de Andrew Bovell, în traducerea şi regia lui Radu Iacoban, va avea loc pe 1 și 2 aprilie, ora 19.00, la Sala Studio-Gabroveni 57. Spectacolul „Copilul meu” de Mike Bartlett, în traducerea şi regia lui Claudiu Goga va avea loc, în premieră naţională, pe 9 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Atelier – Constantin Mille 16.

Piesa „Când ploaia se va opri”, scrisă de Andrew Bovell, a avut premiera mondială în februarie 2008 pe scena Teatrului Scott din Adelaide, Australia, iar în mai 2009 a fost pusă în scenă şi în Europa, la Teatrul Almeida din Londra. Scenariul dramatic se concentrează în jurul unei serii de poveşti interconectate din vieţile a şapte personaje care se confruntă cu misterele trecutului lor pentru a-şi înţelege viitorul, dezvăluind, astfel, modul prin care sunt transmise de la o generaţie la alta, tiparele de iubire, abandon, speranţă şi iertare. În final, asemenea imaginii revelatoare a ploii care inundă deşertul, un tânăr îşi găseşte curajul să sfideze moştenirea trecutului, precizează un comunicat de presă al Teatrului Mic.

Scenariul piesei „Copilul meu” de Mike Bartlett dramatizează explorarea tulburătoare a metodelor de convingere prin care un tată încearcă să stabilească o legătură afectivă cu fiul său şi, în esenţă, cu însuşi copilul care a fost cândva. În ciuda oricăror bune intenţii acesta nu va reuşi decât să creeze un mediu violent şi ostil, şi să amplifice, până în final, sentimentele distructive de angoasă şi frică.

Util: Biletele pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.teatrulmic.ro, platforma bilet.ro şi de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Sala Atelier- Str. Constantin Mille nr.16 si Sala Studio – Str. Gabroveni, nr. 57).

Prețul unui bilei: 70 lei / 20 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

 

Credit foto: Teatrul Mic / Facebook

Petiția Ryanair, care cere Comisiei Europene să mențină cerul UE deschis pe timpul grevelor din Franța, are peste 51.500 de semnături

0

Petiția inițiată de Ryanair prin care cere Comisiei Europene să mențină cerul UE deschis pe timpul grevelor controlorilor de trafic aerian din Franța a strâns peste 51.500 de semnături, în cele două zile de când a fost lansată.

Esențial: În petiție, intitulată „Pasagerii Ryanair fac apel la Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene, n.r.) pentru a le proteja zborurile și a menține cerul UE deschis în timpul grevelor ATC (Air Traffic Control)”, inițiatorii susțin că peste 1 milion de pasageri au fost deja afectați de grevele controlorilor de trafic aerian din Franța, de la începutul anului și până acum.

Ryanair susține că survolurile (care nu zboară către/din Franța) sunt anulate, în timp ce zborurile franceze sunt protejate.

În opinia inițiatorilor, Uniunea Europeană ar trebui să protejeze survolurile UE, așa cum se întâmplă în Grecia și Italia și să permită controlorilor de trafic aerian din UE să gestioneze zborurile deasupra Franței în timpul grevelor ATC franceze.

Util: Petiția Ryanair este promovată pe siteul change.org.

 

Credit foto: Ryanair / Facebook

Bicicliștii vor putea trece frontiera cu Serbia printr-un punct special deschis o dată pe lună în zona comunei Uivar

0

Bicicliștii vor putea trece frontiera cu Serbia printr-un punct special deschis o dată pe lună, sâmbăta și duminica, în zona comunei Uivar, potrivit unei decizii a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Esențial: Punctul de trecere a frontierei cu Serbia din zona comunei Uivar pentru bicicliști va fi deschis începând din weekendul 25 – 26 martie, timp de 8 luni. În acest an, ultima dată când bicicliștii vor putea trece frontiera în Serbia prin acest punct special deschis va fi duminică, 29 octombrie 2023.

În luna iunie, punctul va fi deschis în două weekenduri.

Util: Zilele în care punctul special de trecere a frontierei cu bicicleta va fi deschis:

  • 25 – 26 martie
  • 29 – 30 aprilie
  • 27 – 28 mai
  • 03 – 04 iunie
  • 24 – 25 iunie
  • 29 – 30 iulie
  • 26 – 27 august
  • 23 – 24 septembrie
  • 28 – 29 octombrie.

Credit foto: Eberhard Grossgasteiger / Pixabay

Regizorul Silviu Purcărete nu vrea să fie premiat de UNITER: În vremuri grele, mamiferele bătrâne sunt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere  

0

Regizorul Silviu Purcărete nu vrea să fie premiat de UNITER, ca răspuns la o petiție inițiată de regizoarea Carmen Lidia Vidu, în care semnala „invizibilizarea tinerei generații de artiști care nu este reprezentată în categoriile „Cel mai bun spectacol” sau „Cea mai bună regie”, a teatrului independent, a diversității estetice care caracterizează teatrul românesc din ultimul timp”.

Esențial: Regizorul Silviu Purcărete, 72 de ani, a transmis o scrisoare UNITER prin care solicită să i se retragă nominalizarea la categoria „Cea mai bună regie”, după ce o petiție online atrăgea atenția că premiile din acest an ar ignora „tânăra generație de artiști”, fără a indica vreun nume. Petiția a fost semnată deja de peste 1.400 de persoane, actori, critici de teatru, jurnaliști.

Redăm integral scrisoarea semnată de regizorul Purcărete.

„Dragi colegi,

Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sînt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne fereşte, şi de alte beteşuguri incorecte politic, mi-am dat şi eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspar cu aşteptările unor tineri confraţi şi surori şi generatoare de agitaţie şi indignări.

Mulţumind adînc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaţilor la premiu, vă rog sa luaţi în considerare retragerea mea dintr-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o şi nu mi-o doresc neapărat şi care provoacă atîta amărăciune şi parapon.

Se ştie că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuţinate, mamiferele bătrîne sînt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele.

Spre împăciuire şi armonie, propun ca, în locul candidaturii mele, juriul sau chiar Senatul însuşi să desemneze pe unul din tinerii sau, mult mai corect, pe una din tinerele leoaice ale regiei românești.

Nimic ironic, doar respect pentru vocea Naturii!

Cu mulţumiri şi deosebită stimă,

Silviu Purcărete
20 Martie 2023”

Util: Regizorul Silviu Purcărete era nominalizat de UNITER la categoria „Cea mai bună regie” (Premiul „Lucian Pintilie”) pentru spectacolul „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. În aceeași categorie, au mai fost nominalizați Declan Donnellan pentru regia spectacolului „Oedip Rege” de Sofocle, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, și Andri Zholdak pentru regia spectacolului „Femeia mării” de Henrik Ibsen, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.

Protest și față de nominalizarea lui Andriy Zholdak

Petiția inițiată de regizoarea Carmen Lidia Vidu solicită totodată retragerea nominalizării regizorului Andriy Zholdak la această categorie, acesta fiind și titlul protestului online.

„Dar ceea ce ne șochează cel mai tare este prezența lui Andriy Zholdak la categoria „Cel mai bun regizor”, regizor care a comis de nenumărate ori abuzuri psihologice și fizice în timpul repetițiilor sale, punând în pericol sănătatea fizică și psihică a actorilor cu care a lucrat.

Anul acesta, care a fost marcat în teatrul românesc de o dezbatere profundă asupra abuzurilor, juriul UNITER nominalizează un regizor care a agresat în fața întregii echipe în seara unei premiere una din actrițele din distribuție. Acest act nu este o supoziție, un zvon și nu face parte din sfera privată, neatacând prezumția de nevinovăție așa cum se pretinde de multe ori în mod absurd în cazurile de abuz. Este un act recunoscut, în care au existat martori care au alertat poliția. La aproape fiecare proiect al acestui regizor același tip de comportament se repetă și el continuă să fie validat de instituțiile teatrale importante din România.

În solidaritate cu victimele abuzului din teatrul românesc și din dorința de a putea lucra în condiții normale și sigure în timpul repetițiilor, solicităm Senatului UNITER excluderea regizorului Andriy Zholdak la categoria „cel mai bun regizor”. Considerăm că un regizor bun trebuie în primul rând să știe să lucreze cu actorii fără violență psihologică sau vătămare corporală și să își respecte colaboratorii”, se precizează în petiția inițiată de Carmen Lidia Vidu și publicată de comunitatea Declic.

Teatrul Național „Marin Sorescu” și Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, au respins acuzațiile la adresa regizorului ucrainean Andriy Zholdak.

„Ținem să menționăm că relațiile de muncă și colaborare artistică dintre Andriy Zholdak și echipa artistică a Naționalului craiovean s-au derulat în cele mai bune condiții și nu am înregistrat nicio situație nedorită”, precizează Teatrul Național „Marin Sorescu”  într-o scrisoare transmisă UNITER.

Tompa Gabor consideră  „inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak de către juriu la premiul pentru regie, în urma petiției unui grup activisto-ideologic, bazată pe o narativă mincinoasă, exagerată, deformată și umflată de către presa din România, în contextul spectacolului „Rosmersholm” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de la premiera căruia au trecut exact 6 ani!”

Redăm integral scrisoarea directorului Teatrului Maghiar de Stat din Cluj:

„Referitor la controversele iscate în jurul nominalizărilor din acest an la Premiile UNITER, consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak de către juriu la premiul pentru regie, în urma petiției unui grup activisto-ideologic, bazată pe o narativă mincinoasă, exagerată, deformată și umflată de către presa din România, în contextul spectacolului „Rosmersholm” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de la premiera căruia au trecut exact 6 ani! Pe vremea aceea au apărut titluri bombastice și șocante, de gen „actriță bătută de regizorul ucrainean”, care s-au dovedit a fi cu totul neadevărate în urma anchetei și investigării pe care am întreprins-o imediat după eveniment. Menționez că de atunci spectacolul a luat numeroase premii la festivaluri internaționale, inclusiv Cel Mai Bun Spectacol, Cea Mai Bună Actriță, Cel Mai Bun Decor la Festivalul Național de Teatru, POSZT, de la Pécs, și a fost invitat la Olimpiada de Teatru de la St.Petersburg, precum și la Festivalurile Ibsen de la Oslo și Tokyo. E adevărat că au fost și atunci activiste și activiști, urmași demni ai cenzorilor din epoca comunistă, care au cerut retragerea premiilor și autocritica(!!) juriului. Exact ca în cazul „Proștilor sub clar de lună” regizat de Lucian Pintilie la Teatrul Bulandra în 1962, unde în urma directivelor tovarășului Dumitru Popescu „Dumnezeu”, criticii au declarat că „au văzut greșit spectacolul”!!!

Am convingerea că acest tip de activism neobolșevist, influențat de ideologia „woke” și „cancel culture”, este deosebit de nociv și pune în pericol creațiile artistice de mare valoare. Ca director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și, în special, ca președinte al Uniunii Teatrelor din Europa protestez împotriva unor asemenea demersuri care amestecă ideologii extremiste în judecățile de valoare estetică. Totodată atrag atenția că persecutarea continuă a unui regizor ucrainean de excepție prin repetate presiuni ideologice transmite un mesaj extrem de negativ și poate avea consecințe nefaste în contextul evenimentelor politice tragice din zilele noastre.

Tompa Gabor, 20.03.2023”

Context: Nominalizările pentru premiile UNITER au fost anunțate pe 14 martie și au apărut imediat reacții critice privind anumite categorii.

Senatul UNITER a decis să îi acorde actorului Alexandru Repan Premiul pentru întreaga activitate, dar a fost nevoit să revină asupra deciziei în urma protestelor din spațiul public privind calitatea de colaborator al Securității, rămasă definitivă în instanță.

„Senatul UNITER nu contestă activitatea artistică de excepție a actorului Alexandru Repan, pentru care a și fost desemnat, de bună credință, pentru acordarea premiului, dar activitatea de colaborator al Securității este incompatibilă cu valorile promovate prin Statutul UNITER: democrație, respectarea drepturilor omului, solidaritatea de breaslă. Ca atare, Senatul UNITER decide retragerea premiului de întreaga activitate acordat actorului Alexandru Repan”, se precizează într-un comunicat de presă al UNITER, transmis luni, 20 martie.

Credit foto: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi / Facebook

Festivalul Filmului Francez a debutat în București cu „L’innocent”, o comedie polițistă cu două premii César. Ce filme pot fi vizionate în 13 orașe

0

Festivalul Filmului Francez a debutat în București cu L’innocent, o comedie polițistă care a obținut două premii César: Cea mai bună actriţă în rol secundar (Noemie Merlant) şi Cel mai bun scenariu original. Proiecția a avut loc miercuri seară, la evenimentul de deschidere, iar mai multe filme din Festival vor putea fi vizionate în 13 orașe din țară, începând de joi, 16 martie.

Esențial: Festivalul Filmului Francez este la cea de-a 27-a ediție și se va desfășura în perioada 15-26 martie. Anul acesta, organizatorii au pregătit un festival mai amplu, cu peste 110 proiecții de filme programate în 13 orașe: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș.

Festivalul se va bucura de prezența unor invitați speciali, precum Françoise Lebrun pentru prezentarea inedită a capodoperei lui Jean Eustache, La Maman et la Putain, Clément Cogitore, regizor și artist contemporan pentru proiecția filmului său Goutte d’or, Jean-Paul Salomé, regizorul filmului La Syndicaliste, proiectat la ceremonia de închidere a festivalului de la București, precum și scriitoarea Marie NDiaye, laureată a premiului Goncourt în 2009 pentru romanul „Trei femei puternice”, care a co-scris scenariul filmului Saint Omer de Alice Diop.

Declarație: „Suntem bucuroși să putem prezenta o selecție bogată și variată de filme franceze recente, precum și o secțiune specială de cinema francofon pentru a sărbători 30 de ani de la aderarea României la OIF. Prin tema “Cinéma, mon amour”, IFRo își declară dragostea pentru cea de-a șaptea artă și sprijinul neclintit pentru sălile de cinema. Credem în rolul crucial pe care îl au sălile de cinema în promovarea cinematografiei și suntem hotărâți să le însoțim în misiunea lor. În acest context, împreună cu Films In Frame, vom organiza o discuție despre viitorul sălilor de cinema în România”, Julien Chiappone-Lucchesi Consilier pentru cooperare și acțiune culturală Director al Institutului Francez din România

Util: Toate filmele au subtitrare în limba română. Prețul biletelor diferă de la un oraș la altul. În București și Cluj Napoca, prețul unui bilet este 20 de lei, în Sibiu este 15 lei, iar în Constanța – 10 lei.

Detalii despre filme pot fi consultate pe pagina web a Festivalului.

Ce filme pot fi vizionate în 13 orașe și calendarul proiecțiilor, în programul Festivalului care poate fi consultat aici.

Credit foto: Institut français de Roumanie à Bucarest / Facebook

Un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver a fost depus în Senatul SUA

0

Un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver a fost depus în Senatul SUA, a anunțat joi, 16 martie, Ambasada României în America, susținând că reprezintă un „pas important” în acest dosar.

Inițiativa aparține senatorilor americani Richard Durbin, numărul doi în eșalonul conducerii democrate din Senat, și Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite. Luna trecută, cei doi senatori au efectuat o vizită în România.

Esențial: Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program, precizează Ambasada. Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securității Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant.

În același timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, așa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei.

Ambasada României în SUA subliniază că cei doi senatori americani s-au referit la „rolul important şi activ” pe care România îl are în cadrul NATO şi al Uniunii Europene și au apreciat sprijinul „generos acordat refugiaţilor ucraineni” în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei.

De reținut: Potrivit legislației SUA, pentru a adera la programul de scutire de vize – Visa Waiver -, țările trebuie să aibă o rată de refuz mai mică de 3%. Rata de refuz este dată de numărul cetățenilor cărora li se refuză vizele.

Context: „Aş fi încântată dacă s-ar putea întâmpla acest lucru, să intre şi România în program, în timpul mandatului meu, a declarat, în februarie, noua ambasadoare a SUA la București, Kathleen Kavalec, într-un interviu pentru Digi 24.

În urmă cu câteva zile, pe 11 martie, ambasadoarea Kathleen Kavalec a declarat că este utilă o campanie de conştientizare în aceast sens.

Declarație: „Cred că ajută să fie emise mai multe vize decât refuzuri, cred că sunt utile informaţiile despre cum să obţii viza pe care o doreşti, despre cum să eviţi să oferi informaţii insuficiente în acest sens, cred că este important să înţelegi ce poţi să faci atunci când primeşti diverse tipuri de vize. De exemplu, dacă aveţi viză turistică, nu puteţi lucra în SUA, aveţi nevoie de un alt tip de viză. Deci diseminarea acestor informaţii astfel încât cei care solicită o viză să o obţină va ajuta ca rata de refuz să scadă” – ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec, interviu Agerpres.

Credit foto: Laurenz Heymann / Unsplash

Grevă generală și proteste în Grecia, joi, pentru 24 de ore. Vor fi afectate transportul public intern, cursele maritime și zborurile

0

Grevă generală și proteste în Grecia, joi, pentru 24 de ore, urmând să fie afectate transportul public intern, cursele maritime și zborurile, avertizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), printr-o alertă de călătorie.

Esențial: Principalele sindicate elene au anunțat organizarea unei greve generale, cu durata de 24 de ore, pentru joi, 16 martie, care va afecta transportul public terestru, cursele maritime și zborurile. Tot joi va fi organizată o manifestație de protest pe fondul accidentului feroviar din data de 28 februarie 2023.

MAE precizează că manifestația are potențial de a degenera în violențe și le recomandă cetățenilor români aflați permanent sau temporar în Grecia să manifeste prudență și să evite deplasarea în zonele centrale ale Atenei.

Util: Companiile aeriene AEGEAN și OLYMPIC AIR nu vor opera cursele interne și internaționale, pasagerii afectați de anularea acestor zboruri urmând a fi contactați de operatorul aerian/agenția de ticketing, pentru a fi informați în legătură cu posibilitatea reprogramării cursei în altă zi, fără achitarea unor taxe suplimentare, precizează MAE.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Credit foto: Leonhard Niederwimmer /  Pixabay

DiscoverEU: 35.000 de tineri vor putea călători gratis cu trenul în Europa   

0

Comisia Europeană a lansat miercuri, 15 martie, runda de înscrieri de primăvară DiscoverEU, în cadrul căreia 35.000 de tineri vor primi un permis gratuit de călătorie pe calea ferată cu care pot explora Europa, potrivit unui comunicat de presă.

Esențial: Înscrierile se pot face până pe 29 martie, la ora 12:00, pe Portalul european pentru tineret, tinerii trebuie să răspundă la un chestionar cu 5 întrebări și la o întrebare suplimentară, în caz că este nevoie de departajare. Chestionarul are variante multiple de răspuns care testează cunoștințele generale despre Uniunea Europeană și alte inițiative ale UE destinate tinerilor.

Candidații trebuie să fie născuți în perioada 1 iulie 2004-30 iunie 2005.

Util: Tinerii vor putea călători în Europa pentru o perioadă de până la 30 de zile în perioada 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024.

Se pot înscrie candidați din Uniunea Europeană și din țările terțe asociate la programul Erasmus+, precum Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

Selecția se va face în funcție de naționalitate și/sau de țara de reședință, în funcție de numărul de permise de călătorie alocate fiecărei țări. Numărul permiselor alocate pentru fiecare țară în parte va fi publicat împreună cu rezultatele selecției.

Detalii în comunicatul de presă al Comisie Europene.

Context : Comisia Europeană a lansat DiscoverEU în iunie 2018, inițiativa fiind integrată în noul program Erasmus+ 2021-2027. Din 2018, aproape 916.000 de candidați s-au înscris pentru cele 212.700 de permise de călătorie disponibile. 72 % dintre candidați au declarat că au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării lor de reședință. Pentru mulți dintre ei, a fost și prima dată când au călătorit fără părinți sau adulți însoțitori.

 

Credit foto: David Mark / Pixabay

Teatrul Național Timișoara: Când statul stinge lumina, publicul o aprinde, opțiunea pentru teatru înseamnă civism. Cum au jucat actorii în beznă VIDEO

0

Teatrul Național Timișoara a reacționat în legătură cu spectacolul O scrisoare pierdută, de joi seara, când actorii au fost nevoiți să joace în beznă, în urma unei pene de curent: „Când statul stinge lumina, publicul o aprinde”.

Esențial: Pana de curent a durat câteva minute și a afectat centrul şi nordul oraşului Timişoara.

„Show must go on! O SCRISOARE PIERDUTĂ pe scena Teatrului Național din Timișoara (TNT). Enel lasa mare parte din Timișoara în beznă. Publicul aprinde lanternele telefoanelor și spectacolul a putut continua până la finalul primei părti. Îsi aduce cineva aminte cum era înainte de 1989? Astăzi, în continuare, când statul stinge lumina, publicul o aprinde”, a fost prima reacție a Teatrului Național Timișoara, în urma incidentului de joi seara.

Ulterior, TNT a revenit cu precizări și a definit întâmplarea ca fiind „o lecție despre legătura fundamentală dintre actori și public”.

Declarație: „Un accident, o pană de curent căzută într-un moment nepotrivit s-a transformat într-o splendidă lecție despre legătura fundamentală care există între actorii de pe scenă și spectatorii din sala de spectacol. Aprinzând lanternele telefoanelor mobile, publicul a luminat scena, iar spectacolul a continuat în sclipirea a sute de leduri.

Continuarea spectacolului de către actorii Teatrului Național din Timișoara la lumina lanternelor din telefoane a fost o alegere asumată de publicul Teatrului Național, răspuns pe care spectatorii l-au dat binecunoscutului actor timișorean Ion Rizea, interpretul rolului Nae Cațavencu, în dubla lui calitate de actor și director general adjunct.

Iluminarea scenei finale de către public, susținerea jocului actorilor prin lumina telefoanelor mobile ale publicului Teatrului Național are o încărcătură uriașă: dovedește că  România se dezvoltă cu adevărat prin cultură, că opțiunea pentru teatru înseamnă civism, că – dincolo de toate exemplele negative – societatea este mult mai educată și mai implicată organic decât ne-ar lăsa să mai credem stridențele din spațiul public”, susțin reprezentanții TNT, într-un comunicat de presă.

Pana de curent a afectat și Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, însă spectacolul a fost întrerupt până la remedierea defecțiunii.

„Mulțumim publicului că a așteptat să revina energia electrică și că a dorit să vadă spectacolul până la final! NINE a avut azi  spectatori extraordinari!”, a fost reacția Teatrului Maghiar după spectacolul de joi seara.

 

Credit foto: Captură video TNT

Începe sezonul de schi în Bușteni, iar în Poiana Brașov se deschid și pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul

0

Începe sezonul de schi în Bușteni, iar în Poiana Brașov se deschid și pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul în acest week-end, anunță reprezentanții domeniilor schiabile, în urma ninsorilor din aceste zile și a zăpadei artificiale produse pentru a le face funcționale.

Sezonul de schi pe Pârtia Kalinderu din Bușteni s-a deschis în această dimineață, de la ora 9:00, dar un eveniment oficial, coborârea cu torțe pe pârtie, va avea loc sâmbără, la ora 17.00.

Esențial: Primăria Brașov anunță că de sâmbătă, 4 februarie, vor fi deschise și pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul  – Drumul Roșu inferior și Sulinar. Programul de funcționare al telegondolei se prelungește până la ora 17.00, iar telescaunul Ruia va funcționa până la 16.30.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie este de aproximativ 20-30 de cm.

Pârtiile din partea superioară a masivului Postăvaru – unde, de asemenea, s-a produs zăpadă artificială – sunt în condiții foarte bune, cu un strat de zăpadă bătută de aproximativ 40 de cm, precizează Primăria Brașov.

Util: Pentru achiziționarea ski-pass-urilor în Poiana Brașov există 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și on-line, pe platforma www.skibv.ro.

Credit foto: Primăria Municipiului Braşov / Facebook

Florence + The Machine și Yungblud, în august la Summer Well Festival 2023

0
Credit foto: Summer Well Festival / Facebook

Florence + The Machine și Yungblud, în august la Summer Well Festival 2023, au anunțat organizatorii, iar lista este deschisă.

Esențial: Organizatorii celei de-a 12-a ediții a Summer Well Festival au anunțat vineri, 2 februarie, primii artiști care vor concerta în acest an, în perioada 11-13 august. Alături de Florence + The Machine și Yungblud, vor mai concerta Tom Grennan, 070 Shake, Lime Cordiale, Cassia și Kid Francescoli.

Util: Un abonament pentru toată perioada costă 475 lei + 6% taxe doar până sâmbătă, 3 februarie. Prețul va urca apoi la 575 lei plus taxe.

Summer Well are loc in perioada 11-13 august 2023, la Domeniul Stirbey din Buftea. Pe lângă cele 4 scene, festivalul va avea instalații de artă, zone de mâncare și băutură, de relaxare și alte activități, precizează organizatorii.

 

Credit foto: Summer Well Festival / Facebook