Intrare gratuită la Muzeul Antipa pentru toți cei care poartă numele unei vietăți, pe 4 octombrie, de Ziua Mondială a Animalelor

Intrare gratuită la Muzeul Antipa pentru toți cei care poartă numele unei vietăți, pe 4 octombrie, de Ziua Mondială a Animalelor

0

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a anunțat că va permite intrarea gratuită a vizitatorilor care „poartă numele unei vietăți din lumea necuvântătoarelor” în expoziția permanentă.

„Vă așteptăm marți, 4 octombrie 2022, la Muzeul Antipa, să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Animalelor! Cu acest prilej, vă anunțăm că toți vizitatorii care poartă numele unei vietăți din lumea necuvântătoarelor au acces gratuit în expoziția permanentă!  Vă invităm, așadar, pe toți cei care iubiți animalele, fie că le purtați sau nu numele, să vă petreceți ziua la muzeu și să participați la o călătorie imaginară în jurul lumii, însoțiți bineînțeles de animalele preferate de la Muzeul Antipa!”, este anunțul instituției postat pe contul de Facebook.

Esențial: Ziua Mondială a Animalelor a luat naștere în urma convenției ecologiștilor din Florența, în anul 1931, și a avut drept scop atragerea atenției asupra creșterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariție. În prezent, această zi are menirea de a recunoaște rolul important ocupat de animale atât în natură, cât și în viața oamenilor, precizează Muzeul Antipa.

Util: Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este deschis de marți până duminică, între orele 10.00 – 20.00, ultimul vizitator putând intra la ora 19.00.

Muzeul percepe o taxă de fotografiere interioară, fără blitz și inclusiv cu telefonul mobil de 10 lei / vizită.

Un bilet de intrare pentru adulți costă 20 de lei, pentru pensionari – 10 lei, iar pentru elevi și studenți – 5 lei. Copiii preșcolari beneficiază de gratuitate.

Credit foto: Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” / Facebook

Articolele și informațiile publicate de Travelero.ro sunt destinate informării. Articolele și informațiile pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice preluare fără acord și fără citatea sursei va fi tratată ca încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și se va acționa în consecință.

Niciun articol afișat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.