Volumul de memorii al lui Aleksei Navalnîi este disponibil pentru precomandă

Volumul de memorii al lui Aleksei Navalnîi este disponibil pentru precomandă

0

Volumul de memorii al lui Aleksei Navalnîi este disponibil pentru precomandă, la editura Litera, cu estimare de livrare la mijlocul lunii noiembrie.

Esențial: Patriot. Memorii, semnat de Aleksei Navalnîi, disidentul care i s-a opus lui Vladimir Putin și care a murit în închisoare, va fi lansat simultan la sfârșitul lunii octombrie atât în print (ediție cartonată), cât și în format digital (ebook & audiobook).

Editura Litera, care publică volumul în traducerea lui Gabriel Tudor, a lansat campania de precomandă, cu dată estimată de livrare 13 noiembrie 2024.

Potrivit editurii, Aleksei Navalnîi a început să scrie volumul Patriot la scurt timp după ce a fost la un pas de moarte în 2020, în urma unei otrăviri. Cartea cuprinde întreaga poveste a vieții sale: autorul își descrie tinerețea, chemarea pentru activism, căsnicia și familia, angajamentul pe care și l-a luat de a înfrunta o putere mondială care voia să-l amuțească cu orice preț și convingerea sa nestrămutată că schimbările se vor produce indiferent de cei care li se împotrivesc.

Declarație: „Cartea aceasta este atât o mărturie a vieții lui Aleksei, cât și a angajamentului său neclintit de a lupta împotriva dictaturii – o luptă pentru care a pus totul în joc, inclusiv propria viață. De-a lungul paginilor, cititorii vor ajunge să cunoască omul pe care l-am iubit nespus – un om de o integritate profundă și de un curaj ferm. Istorisirea drumului său îi va onora memoria și îi va inspira pe ceilalți să lupte pentru ceea ce e drept și să nu piardă din vedere valorile care contează cu adevărat.” — Iulia Navalnaia

Într-una dintre ultimele postări pe rețelele sociale, pe 17 ianuarie 2024, disidentul Aleksei Navalnîi afirma: „Nu vreau să renunț la țara mea și nici la ceea ce cred. Nu pot să trădez nici o variantă, nici pe una, nici pe cealaltă. Dacă convingerile tale valorează ceva, trebuie să ți le aperi. Și dacă este necesar, trebuie să faci unele sacrificii.”

Util: Prețul de vânzare a volumului Patriot. Memorii este de 99.99 lei. În faza de precomandă, pe site-ul editurii Litera, prețul este redus la 74.99 lei și transportul este gratuit.

Credit foto: Editura Litera/ Facebook

Articolele și informațiile publicate de Travelero.ro sunt destinate informării. Articolele și informațiile pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice preluare fără acord și fără citatea sursei va fi tratată ca încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și se va acționa în consecință.

Niciun articol afișat