Portalul UE care verifică certificatele de călătorie a fost lansat marți, 1 iunie, iar șapte state membre folosesc deja sistemul, mai devreme cu o lună față de data stabilită de Comisia Europeană pentru toate cele 27 de țări ale Uniunii, adică 1 iulie.
Certificatul digital al UE privind COVID (certificatul de călătorie, n.r.) a atins o nouă etapă importantă odată cu lansarea sistemului tehnic la nivelul UE, care permite verificarea certificatelor în condiții de siguranță și cu respectarea vieții private. Certificatul UE a fost propus de Comisie pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, acest certificat va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții, precizează Comisia Europeană într-un comunicat de presă.
Portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor. Acest lucru le va permite cetățenilor și autorităților să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice.
Comisia Europeană preizează că Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice și care sunt pregătite să elibereze și să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar.
Șapte state membre decis să se conecteze la portal și au început să elibereze primele certificate ale UE: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia.
Ce urmează
Acordul politic de la 20 mai trebuie să fie adoptat în mod oficial de către Parlamentul European și Consiliu. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie și, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.
Portalul UE a fost creat de T-Systems și SAP și este găzduit de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. Acesta permite verificarea semnăturilor digitale conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor fără prelucrarea datelor cu caracter personal. Cheile de semnătură necesare pentru această verificare sunt stocate pe servere la nivel național; prin intermediul portalului, aceste chei pot fi accesate de aplicațiile sau sistemele naționale de verificare din întreaga UE.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) din România a anunțat, pe 26 mai, că testarea de interconectare realizată cu grupul tehnic de lucru de la nivel european s-a realizat cu succes, dar nu înaintat o dată exactă pentru conectarea la portalul Uniunii. STS a precizat doar că, „potrivit calendarului de lucru de la nivel european, certificatele digitale UE vor fi implementate la începutul lunii iulie”, lăsând astfel să se înțeleagă faptul că 1 iulie va fi data oficială când vor putea fi descărcate și utilizate certificatele de călătorie emise de România.
„Sistemul informatic aflat în dezvoltare la STS facilitează generarea certificatelor digitale UE privind COVID, transmiterea elementelor de siguranță care permit verificarea, centralizarea acestora în gateway-ul european și validarea codurilor QR de către celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a precizat un comunicat de presă al STS.
Sursa foto: Comisia Europeană / Facebook