Lectura de dimineață: A fost lansat un roman inedit de Garcia Marquez și cât de scumpe sunt restaurantele turcești din Constanța. Să începem Lectura de dimineață!
O plimbare pe la bisericile fortificate din Transilvania poate fi o escapadă ideală pentru un weekend.
Cei care îșii doresc o incursiune în trecutul medieval al României se pot bucura de locuri deosebite, o istorie și o arhitectură aparte. Era o perioadă numai bună pentru o mini excursie într-un sfârșit de mai însorit, când am vrut să le ofer părinților mei un cadou diferit de 1 iunie. O scurtă plimbare prin țară – nu foarte departe de București – care să fie specială și într-un loc unde nu am mai fost. Citisem de bisericile fortificate din Transilvania, mai specific din zona Sibiului, și m-am gândit că ar fi numai bună ocazia. Fondate de saxoni, bisericile au ca element distinctiv zidurile care le înconjoară pentru a le proteja de invadatori. În interiorul lor, existau comunități întregi care locuiau, aveau recolte, animale, chiar și școli – o mini-comunitate în sine. Aceste așezări încă locuite sunt o imagine dinr-un trecut medieval al României care are multe de spus despre viață, sistemul de credințe și cultura românească, scrie Mihai Apostu pe PressHub.
Grecia: Amendă de 20.000 de euro pentru localurile care nu difuzează muzică grecească
Proiectul ministerului Culturii, primit cu indignare de hotelieri și ridiculizat pe internet Ministerul Culturii din Grecia va amenda proprietarii de localuri cu 20.000 de euro dacă acestea nu difuzează 45% muzică grecească. Ministrul Culturii, Lina Mendoni, a introdus un proiect de lege care prevede o amendă de până la 20.000 de euro dacă nu se difuzează 45% muzică grecească în sistemul de sonorizare al unităților, în locuri publice precum aeroporturi, gări, centre comerciale, scrie BNR, scrie G4Media. Federația pan-elenă a hotelierilor a reacționat cu o declarație tăioasă, afirmând că această politică duce țara cu mulți ani înapoi și folosește metode totalitare.
Un roman inedit de Gabriel Garcia Marquez, publicat la 10 ani după moartea scriitorului columbian
Un roman nepublicat până acum de Gabriel Garcia Marquez, autorul care a popularizat genul literar al „realismului magic” latino-american, va ajunge miercuri în librării, parţial împotriva dorinţelor scriitorului decedat în urmă cu zece ani, informează Reuters. Cu prilejul unei prezentări care a avut loc marţi la Madrid, fiii scriitorului, Gonzalo şi Rodrigo Garcia Barcha, au prezentat romanul de 120 de pagini intitulat „En agosto nos vemos”, scris în 2004 de romancierul columbian premiat cu Nobelul pentru literatură.Versiunea în spaniolă va fi lansată miercuri, ziua în care s-a născut celebrul scriitor, urmând ca cea în engleză să fie lansată pe 12 martie, potrivit editurii Penguin Random House, scrie Agerpres.
Grecii, romanii și Romanovii
Istorie & istorii din trei unghiuri. Unghiuri mari, care cuprind multe direcții și mult sens. Este impresionantă și demnă de toată lauda cadența cu care apar la noi, în ultimul deceniu, remarcabile istorii ale unor țări (sau, chiar mai mult decât atât, ale unor civilizații), scrie Cristian Pătrășconiu în revista 22. Cele trei volume sunt: „Grecii. O istorie globală” de Roderick Beaton, la Editura Trei, „Augustus. Revoluționarul care a devenit împărat” de Adrian Goldsworthy, Editura Litera și „După căderea Romanovilor. Elita rusă în exil la Paris” de Helen Rappaport, la Editura Corint.
Restaurantele de lux din centrul Istanbulului, mai ieftine decât cele turcești din Constanța
Dacă vrei să cauți un restaurant în Istanbul și deschizi un site de specialitate, vei observa, cu surprindere sau nu, că ai peste 10.000 de posibilități. Da, orașul care are cam tot atâți locuitori ca toată România are peste 10.000 de restaurante. Probabil că veți fi surprinși însă dacă veți vedea prețurile. Publicația Constanța 100% a comparat prețurile locale cu cele din Istanbul. La comparația prețurilor am ales deserturile, pentru că rețeta este aceeași, fiind vorba despre produse specifice. Un kadayif (cataif) costă în Istanbul 180 de lire turcești, adică 27 de lei, la cursul oficial, adică la plata cu cardul bancar. Un sutlac (orez cu lapte, care aici vine și cu o porție de înghețată deasupra) costă 140 de lire, adică 21 de lei. O porție de somon a fost 400 de lire, adică 60 de lei, iar un kebab la farfurie, 350 de lire, adică 52.5 lei, scrie Constanța 100%.
A început numărătoarea inversă: Massif, cel mai așteptat festival dintr-o stațiune montană, își deschide porțile în 14 martie
Între 14-17 martie, în Poiana Brașov, fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival. Mahmut Orhan, Claptone, maestrul afro-tech Shimza, GORDO, producătorul deep house Grigoré sunt doar câțiva dintre artiștii care vor ajunge pe scena principală Massif, în cele patru zile de festival. Mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției, dar și a experiențelor exclusiviste se vor aduna săptămâna viitoare la cea de a doua ediție a celui mai mare eveniment muzical și de entertainment organizat într-o stațiune montană – MASSIF 2024, care se desfășoară în perioada 14-17 martie, în Poiana Brașov, scrie Biz Brașov.
Mănăstirea Bârnova și Mănăstirea Dobrovăț vor fi unite de o pistă de biciclete de 17 km
Proiectul pistei de biciclete care o să unească Mănăstirea Bârnova de Mănăstirea Dobrovăţ, a fost aprobat în ședința Comitetului de Avizare al Administratia Fondului pentru Mediu și va primi finanțare integrală! Pista va avea o lungime de 17,14 km, dintre care 16,338 km vor fi amplasați separat de drum și 0,802 km pe marginea carosabilului sau pe trotuarul existent, anunță publicația Știrea de Iași.
Ai pierdut Lectura de dimineață? Citește aici despre cum Brașovul se numără printre cele mai romantice orașe din țară și Malta a înregistrat în 2023 cel mai bun sezon turistic.
Credit foto: Istanbul – Şinasi Müldür / Pixabay