Călătoriile către Japonia vor putea fi permise, după ce Consiliul Uniunii Europene a anunțat joi că a introdus Japonia pe lista țărilor pentru care statele membre UE ar trebui ridicate restricțiile de călătorie neesențiale.
Potrivit unui comunicat de presă, după actualizarea listei prin introducerea Japoniei, Consiliul UE recomandă ca, începând cu 3 iunie 2021, statele membre să ridice treptat restricțiile de călătorie la frontierele externe pentru rezidenții următoarelor țări terțe :
Australia, Israel, Japonia, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore, Coreea de Sud, Tailanda și China, sub rezerva confirmării reciprocității.
În aceeași situație se află și cele două regiuni administrative speciale ale Chinei, Hong Kong și Macao, sub rezerva confirmării reciprocității.
Rezidenții din Andorra, Monaco, San Marino și Vatican ar trebui să fie considerați rezidenți ai UE în sensul acestei recomandări, precizează comunicatul de presă, adică nu ar trebui să existe restricții pentru călătorii neesențiale.
Fiind doar o recomandare, decizia de a ridica restricțiile pentru călătoriile către Japonia și către toate celelalte țări aflate pe listă aparține statelor Uniunii.
În schimb, Consiliul UE precizează că niciun stat membru nu ar trebui să decidă ridicarea restricțiilor de călătorie pentru țările din afara Uniunii Europene care nu sunt incluse pe listă înainte ca acest lucru să fie decis în mod coordonat.
Sursa foto: Kohji Asakawa / Pixabay