35 de noi stațiuni turistice de interes local, printre care orașul Dărmănești (Bacău), Ineu (Arad), zonele turistice din Caracal și Făgăraș. Lista completă

35 de noi stațiuni turistice de interes local, printre care orașul Dărmănești (Bacău), Ineu (Arad), zonele turistice din Caracal și Făgăraș. Lista completă

0

În România există 35 de noi stațiuni turistice de interes local, în urma deciziei luate în ședința de Guvern de miercuri, 28 decembrie, deschizându-se astfel ușa pentru investitori și finanțări pentru a îmbunătăți zonele și a atrage mai mulți turiști.

Esențial: Atestarea staţiunilor turistice se realizează de către ministerul de resort (Ministerul Antreprenoriatului și Turismului), la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale (primării), iar aprobarea atestării se face de către Guvern prin hotărȃre. Reprezentanții ministerului verifică ȋndeplinirea criteriilor legale, inclusiv prin vizite la faţa locului.

În prezent, în România sunt atestate 54 de stațiuni turistice de interes național și 147 de interes local.

Lista celor 35 de localități sau părți din localități atestate ca stațiuni turistice de interes local:

  1. comuna Barcani, județul Covasna;
  2. comuna Beliș, județul Cluj;
  3. orașul Bicaz, județul Neamț;
  4. zona turistică a comunei Bratca, județul Bihor;
  5. zona turistică Budureasa-Padiș a comunei Budureasa, județul Bihor;
  6. zona turistică a municipiului Caracal, județul Olt;
  7. comuna Ciocănești, județul Suceava;
  8. comuna Ciumani, județul Harghita;
  9. zona turistică a orașului Comănești, județul Bacău;
  10. comuna Coșna, județul Suceava;
  11. zona turistică Cugir-Șureanu a orașului Cugir, județul Alba;
  12. orașul Dărmănești, județul Bacău;
  13. comuna Deda, județul Mureș;
  14. zona turistică a municipiului Făgăraș, județul Brașov;
  15. zona turistică a municipiului Fălticeni, județul Suceava;
  16. orașul Ineu, județul Arad;
  17. zona turistică a comunei Lupeni, județul Harghita;
  18. comuna Măguri – Răcătău, județul Cluj;
  19. comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava;
  20. comuna Mărgău, județul Cluj;
  21. comuna Ozun, județul Covasna;
  22. zona turistică a comunei Pietroasa, județul Bihor;
  23. zona turistică Valea Drăganului a comunei Poieni, județul Cluj;
  24. comuna Runcu, județul Gorj;
  25. comuna Săcuieu, județul Cluj;
  26. comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara;
  27. orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș;
  28. zona turistică a orașului Siret, județul Suceava;
  29. comuna Sugag, județul Alba;
  30. zona turistică a comunei Șuncuiuș, județul Bihor;
  31. zona turistică a municipiului Târgu Secuiesc, județul Covasna;
  32. zona turistică a comunei Vânători-Neamț, județul Neamț;
  33. comuna Vaideeni, județul Vâlcea;
  34. zona turistică a municipiului Vulcan, județul Hunedoara;
  35. comuna Vidra, județul Alba.

Ce urmează: Autoritățile locale se așteaptă ca prin atestarea localităților ca stațiuni de interes local să atragă mai mulți turiști și să crească cifra de afaceri a investitorilor din turism. Stațiunile de interes local vor putea să facă parte din reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor.

 

Credit foto:  Cetatea Fagarasului / Facebook

 

Articolele și informațiile publicate de Travelero.ro sunt destinate informării. Articolele și informațiile pot fi preluate doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice preluare fără acord și fără citatea sursei va fi tratată ca încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și se va acționa în consecință.

Niciun articol afișat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.